Box portabile de TuneWear

Întotdeauna mi s-a părut amuzant, când trebuia să scriu despre ceva cu care m-am jucat deja, fie că e al meu sau a unui prieten, acum acestea este cazul cu Boomtune Bomb stereo II.


Aceasta este o pereche de difuzoare compacte, care  oferă utilizatorilor o experiență îmbunătățită a sunetului portabil. Unul dintre primele lucruri pe care îl veți observa acustic vorbind, este că sunetul nu are o direcție anume, este proiecta în 360 de grade în jurul boxelor, ceea ce le face ideale pentru a le folosi  când  călătoriți împreună cu prietenii pe un tren sau în spatele unui van.

Eu am văzut aceste tipuri de box, le-am ascultat la, am văzut că sunt chiar compacte, și au cabluri retractabil, care sunt ascunse în interiorul corpului din fiecare difuzor.

Un cablu  conectează cele difuzoarelor, iar un alt cablu conectează difuzoarele cu dispozitivul de muzica, prin intermediul  unui mini-jack stereo de 3.5mm, în timp ce portul USB este folosit pentru alimentarea și reîncărcare.

 

 

Boomtune vine împreună cu baterii reîncărcabile și în cazul în care acestea sunt încărcate se aprinde un LED roșu, iar cazul în care bateriile s-au descărcate această devine albastră. Bateria încorporată poate fii reîncărcate de peste 500 de ori. Cu un magnetul aflat în  partea de jos a difuzoarelor, utilizatorii pot atașa cele două difuzoare pentru portabilitate mai bună. Boxele au putere  de 1.7W x 2, cu un SNR de 86dB. Boomtune este disponibil la un preț de 49.95 de dolari.

GB-MCOnet

Tehnica Online - ro.technika.us